Joia bună, cititori!
A fost o săptămână agitată în Bucureștiul nostru: un ministru care a demisionat, un protest cu îmbrânceli și huiduieli, precum și un președinte care vorbește despre cum nu trebuie să fim toleranți cu plagiatorii, uitând că-l are alături zi de zi pe premierul nostru, acuzat de plagiat.
N-au fost mulți cei care au protestat împotriva lui Sorin Cîmpeanu, cel care până săptămâna trecută era ministru al Educației, însă cele trei zile de protest au avut rezultate: acesta a decis să-și dea demisia.
George Simion a fost săltat de Poliție din Piața Victoriei în timp ce se pregătea de miting și s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.
Proiectul de desființare a opt instituții de cultură pentru optimizarea cheltuielilor n-a intrat nici săptămâna trecută pe ordinea de zi a Consiliului General al Capitalei (CGMB). Cea mai mare și mai costisitoare instituție culturală de pe lista celor propuse spre desființare este CREART.
Instituția a primit, în ultimii cinci ani, 50 de milioane de euro, subvenție de la Primăria Generală. Banii s-au dus pe contracte cu firme de casă care organizau evenimente culturale.
Procurorii DIICOT au ajuns la Nis Petrol București, subsidiară a Gazprom, într-un dosar ce vizează transmiterea ilegală de date informatice şi secrete de serviciu.
A fost și aglomerație de Ziua Animalelor, la Muzeul Antipa: cei mai mulți au fost Lupii și Păunii.
Haideţi să aflăm şi celelalte ştiri ale săptămânii!
Piața volantă amplasată la Academia Militară a fost închisă de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC). Inspectorii au găsit mai multe nereguli, printre care insecte în vitrine și carne vândută la temperatura camerei. Amenzile date au fost de 35.000 de lei.
Fostul șef al Biroului Accidente Soldate cu Victime de la Brigada Poliției Rutiere București, comisarul șef Ion Stoica, și un avocat au fost reținuți de procurorii DNA. Cei doi sunt acuzați de trafic de influență și complicitate la trafic de influență după ce ar fi încercat să scape o persoană de pedeapsa pentru conducere sub influența alcoolului.
Primarul general a anunțat că va face recurs împotriva deciziei tribunalului prin care se suspendă dispoziția de demolare a Cathedral Plaza. Nicușor Dan spune că dispoziția de demolare este de fapt „copy-paste” dintr-o hotărâre definitivă dată în 2013.
Prima brățară de supraveghere electronică a fost folosită în Capitală, după ce o fată a fost agresată de către iubitul ei.
Tramvaiul 41 nu va circula între 30 septembrie și 6 octombrie.
Protecția Consumatorului vrea să închidă locurile de joacă din șase parcuri adminstrate de Primăria Generală.
Persoanele cu numele de familie Popescu, reducere de 50% la ART Safari.
Locuitorii din Sectorul 3 au 30 de zile să îndepărteze plăcuțele care indică rezervarea unui loc de parcare.
Capitala va avea un Master plan Velo.
Termoenergetica anunță că peste 400 de blocuri, din sectoarele 1, 2 și 4, vor rămâne fără apă caldă.
Ministerul Mediului a lansat o aplicaţie de monitorizare a aerului.
Două tramvaie s-au ciocnit în stația Cimitirul Evreiesc. Două femei au fost transportate la spital.
Primăria Sectorului 1 va cumpãra clădirea Liceului de Artă „Nicolae Tonitza“.
ARCUB și PROEDUS cer 10 milioane de lei Consiliului General. Vor să organizeze “orășelul copiilor” și târg de Crăciun.
Dumitru Prunariu a primit titlul de Cetățean de Onoare al Capitalei pentru recunoașterea activității lui de pionierat în domeniul cosmonauticii românești.
Sectorul 5 va contribui cu bani de la buget la continuarea lucrărilor de la Catedrala Neamului. Nu este prima dată: între 2016 și 2019, din banii contribuabililor din sector, au ajuns la Catedrală 25,3 milioane de lei. Decizia de finanțare a fost luată de consilierii locali care, în ultima ședință din august, au trimis în conturile Patriarhiei 1,5 milioane de lei și alte 1,5 milioane de lei la 6 unități de cult din sector.
Primăria Capitalei cumpără o centrală pe gaz pentru Spitalul Colentina. Achiziția este necesară pentru a asigura apa caldă și căldura în spital atunci când sunt probleme în rețeaua de termoficare. Valoarea investiției este de 2.241.683,92 de lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este de la bugetul propriu al Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și/sau alte surse legal constituite.
A început luna octombrie și ne aflăm în perioada recoltei, miroase a struguri și must peste tot și cromatica orașului începe să se schimbe. Scena culturală este și ea foarte roditoare și vă invităm să vă bucurați de cât mai multe dintre evenimentele alese de noi.
Luna octombrie este luna istoriei LGBTQIA+ și am ales câteva evenimente pentru voi: Expoziția inVIZIBIL 1&2 și Bad Karaoke la Grădina ArtHub sau o întâlnire cu echipa juridică ACCEPT.
Între 7 și 16 octombrie puteți vedea creațiile noii generații de artiști, arhitecți și designeri români la Combinatul Fondului Plastic, la DIPLOMA Show, iar între 7 octombrie și 5 noiembrie, la Galeria Ivan, în cadrul Atelierelor Malmaison, puteți vizita expoziția Mădălinei Ivan, TristxtOTL.
Astăzi va fi o zi plină de evenimente dintre care am ales doar câteva. La Cinemateca Eforie puteți vedea filmele sociologului documentarist Henri H. Stahl. La Centrul Replika va avea loc spectacolul TABU, un spectacol documentar despre lucrătoare sexuale. La Filaret 16 se va lansa numărul 3 al revistei Local Stickerbook, intitulat MetaNatura, o revistă independentă care expune lucrările artiștilor ucraineni contemporani. Online puteți urmări un nou episod din serialul “Adevărul despre Minciună’ cu sociologul Gelu Duminică. Seara, în Control, va avea loc primul episod Șaraimanic World în Control cu BCUC live / after party w. UFe.
Vineri, 7 octombrie, va avea loc o expoziție colectivă a studenților UNATC, Multiplu sens. La Rezidența9 vor avea loc ateliere de filosofie și cinema, On Cinema. Asociația Veganilor din România organizează un pop-up dinner la verv.kitchen, Yammi Umami Trip!.
În weekend se va desfășura festivalul Bărbați pe Mătăsari #3 sau puteți promova donarea de sânge în cadrul Bucharest Marathon.
Sâmbătă, 8 octombrie, puteți să cunoașteți Casa de discuri Electrecord prin: tururi ghidate în studiourile electrecord pentru adolescenți, expoziție cu viniluri vechi și echipamente de înregistrare, lansarea-conferință a cărții Electrecord 90 – Cordul muzicii românești. La Muzeul Național al Țăranului Român va avea loc un atelier de spus povești la care persoanele din Ucraina sunt încurajate să participe. Seara la Apollo 111, pasionații de scena ballroom pot merge la Lil’ Paris is Burning S.3, E.3.
Duminică, 9 octombrie se organizează un tur ghidat prin Grădinile comunitare din Drumul Taberei, iar la Cărturești va avea loc un atelier despre bullying pentru copii între 4 și 7 ani. De la ora 19:00, la Centrul Replika puteți viziona spectacolul GEN, ROZ, despre clișeele de gen.
Luni, 10 octombrie este Ziua Mondială a Sănătății Mentale, iar cu această ocazie Romanian Mental Health Film Festival organizează o ediție satelit în București. La Galeria 26 puteți vizita expoziția Originea lumii, care cuprinde structuri feministe în cultura contemporană românească
Miercuri, 12 octombrie, Institutul Liszt București prezintă lucrările a 4 - Graficieni din Ciuc, iar Goethe-Institut Bucuresti ne invită la o discuție pe tema What is the responsibility of writers to their audience?
Săptămâna aceasta, gazdele voastre au fost Anamaria și Bianca. Să ne revedem joi!