Ţara în care nu ştim ce să facem cu dependenţii de droguri
…şi un cutremur care ar distruge tot în cale
Joia bună, cititori!
Trăim în ţara în care, oficial, avem peste un milion de consumatori de droguri, iar în centrele de stat pentru tratarea dependenţei de substanţe interzise sunt doar vreo 100 de locuri, per total.
Autorităţile nu par a şti cum să gestioneze această problemă, adusă în discuţia publică în ultimele zile după ce doi tineri au murit din cauza drogurilor la Saga Festival.
15 persoane au fost percheziționate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și de ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog pentru distribuire de heroină în București.
A fost şi scandal între primarul general și prefectul de București pe tema PUZ-urilor de sector.
O analiză a Primăriei Bucureşti scoate la iveală vulnerabilitățile celui mai mare oraș al țării în fața calamităților. Cea mai gravă situație ar putea fi generată de un cutremur. Raportul scoate la iveală că nu mai puțin de 23.000 de clădiri ar fi grav afectate, 6500 de persoane ar putea muri și 16.500 ar fi rănite grav. Între clădirile cu risc seismic ridicat sunt zeci de școli și licee, universități și spitale.
În cazul unui cutremur, șase din cele 17 instituții de spectacol subordonate Primăriei București s-ar prăbuși sau ar suferi avarii. Teatrul Mic și Teatrul Foarte Mic se află în clasa de risc seismic I, în timp ce Teatrul Nottara este încadrat la gradul II.
Iar primarul din Ștefăneștii de Jos a fost trimis în judecată pentru că ar fi violat o fată de 12 ani.
Dar haideţi să vedem care au fost şi celelalte ştiri ale săptămânii!
Gabriela Szabo a fost demisă din funcţia de directoare a clubului Sportiv Municipal București (CSM). Primarul general al Capitalei, Nicușor Da, spune că motivul demiterii este că actuala conducere a CSM București a ratat obiectivele comptetiționale, a determinat plecarea unor oameni valoroși și a avut un management defectuos. Acesta a spus că urmează să trimită și corpul de control să verifice activitatea clubului.
Nicușor Dan a mai anunțat că a ajuns la un acord cu familia Constanda în problema datoriei de 125 de milioane de euro. Municipalitatea va plăti banii în 50 de tranșe lunare iar în această perioadă conturile Primăriei nu vor mai fi blocate. La rândul său, în baza aceleiași decizii judecătorești care a stabilit despăgubirea, familia Constanda trebuie să înapoieze PMB un teren de 28.500 de mp în Cartierul Francez.
Trenurile Soarelui încep să circule de pe 10 iunie. Din Capitală vor pleca 19 garnituri spre mare și două spre Deltă.
Sector 6. Au început înscrierile la creșă, de pe 6 iunie.
A fost control ANPC în Centrul Vechi. S-au dat amenzi de peste jumătate de milion de lei, iar 23 de restaurante au fost închise temporar.
Cererile depuse de bucureșteni pentru decontarea hranei refugiaților s-au dublat în aprilie.
Primăria Sectorului 2 a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre prin ar urma să se majoreze tarifele de salubrizare, cu până la 43%. Scumpirile au fost cerute de operatorul de salubrizare din Sectorul 2, Supercom SA, pe motiv că a crescut prețul combustibilului și al pieselor de schimb. Dezbaterea subiectului se va termina pe 17 iunie, după care proiectul urmează să fie discutat și votat într-o ședință de Consiliu Local.
La finalul lunii mai, bucureștenii au dansat în parcul Obor pe muzica mai multor artiști cunoscuți din România, cum ar fi Andra, Taraful de la Clejani sau Theo Rose. Evenimentul intitulat Festivalul Minorităților a fost organizat de Primăria Sectorului 2, prin Centrul Cultural Mihai Eminescu, și a durat patru zile. Deși a costat, în total, peste jumătate de milion de lei, achizițiile nu au fost publicate nici pe platforma de licitație, nici pe site-ul instituției.
Primul tramvai din cele 100 contractate de Primăria București de la producătorul Astra Arad a ajuns în Capitală. Garnitura nu va intra însă în circulație, pentru că este mai lungă decât peroanele. Doar pe linia 41 – acolo unde vor circula primele tramvaie noi, mai sunt de modernizat 14 peroane. Primarul Nicușor Dan susține că acestea vor fi gata în două luni.
Platforma de Mediu pentru București și Direcția de Mediu a Primăriei Generale București au semnat un parteneriat pentru o mai bună gestionare a spațiilor verzi. Primul proiect vizează toaletarea corectă a arborilor. Astfel, doi angajați ai Direcției de Mediu au participat, pe baza unor burse oferite de Platforma de Mediu, la un curs de perfecționare. Toaletarea arborilor din Capitală a fost făcută, de multe ori, incorect, ceea ce a dus la distrugerea unor arbori valoroși.
În ultima lună, Robert Negoiță a organizat în Parcul Titan două evenimente care au costat, împreună, peste 875 de mii de lei. Cei mai mulți bani s-au cheltuit pe Zilele Sectorului 3: două zile de distracție au ajuns la 630 de mii de lei. Festivalul de folk în cinstea lui Florian Pittiș a costat 245 de mii de lei.
Acum că vara s-a instalat cum trebuie, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de timpul liber și să ni-l ocupăm cu evenimente interesante și sperăm noi, semnificative. Ok, pot fi și doar de distracție, nu trebuie să fie de fiecare dată pline de sens. Noi am ales din nou pentru voi câte ceva din fiecare domeniu, niște expoziții, câteva filme, concerte și petreceri, ca să aveți de unde alege.
Între 8 iunie și 17 iunie, puteți vizita expoziția colectivă Cifrul imensei rumori planetare / The Cipher of the Vast Planetary Rumour, în cadrul Salonului de Proiecte din Palatul Universul.
Între 9-11 iunie, la AREAL - spațiu pentru dezvoltare coregrafică, are loc un eveniment acompaniat de debate-uri care privesc burn-out-ul din perspectivele psihologică, sociologică și medicală.
La Atelierele Malmaison, puteți înțelege mai bine relația dintre tehnologie și artă, într-un eveniment ce va avea loc între 10 și 15 iunie. Tot aici puteți vizita expoziția FOG. State of Emergence, deschisă până pe 22 iulie, o expoziție a 4 artiste și un artist stabiliți în Ucraina atunci când a început invazia.
Astăzi la Galeria Posibilă are loc proiecția filmului Dracula din 1931, prima ecranizare a romanului lui Bram Stoker. Cu ocazia evenimentului se vori bilete la proiecția filmului "Nosferatu", din cadrul festivalului TIFF, Cluj-Napoca.
La Mobius Gallery, de la 16:00 are loc vernisajul expoziției WASHING THE GUILT AWAY a artistului Cătălin Bădărău. Pentru nostalgici, Omul cu Șobolani va avea un concert pentru aniversarea a 10 ani de Acuarela, de la ora 19:00.
Vineri, 10 iunie, Teatrul Postnațional Interfonic prezintă „Actrițe. Adică, scuze că te ating”, un spectacol care vorbește despre abuzul fizic și abuzul emoțional prezent în cadrul instituțiilor și colectivelor artistice. De la ora 19h00 la Recul va avea loc Reporter Slam, un eveniment în cadrul căruia 5 jurnaliști vor povesti despre munca și investigațiile lor într-o întrecere creativă pe scenă.
Sau puteți merge la workshop-ul Love Lost Atelier No.4 cu Cosima & Paula Dunker, unde muzică atent aleasă vă va ajuta să vă reconectați cu propriul corp. Dacă încă mai aveți energie, mergeți la Harder Is Back! - Queer Techno Party, o petrecere inspirată din scena Berlinului.
Sâmbătă, 11 iunie, Galeria Kulterra se transformă în cinema open-air în parteneriat cu Bucharest ShortCut Cinefest. La Teatrul Odeon, în cadrul primului festival de teatru în limba maghiară, BukFeszt, puteți vedea spectacolul Zbor deasupra unui cuib de cuci. Pentru o sâmbătă seara reușită, am ales două petreceri, Balkanoteka de vară cu Septi Dobrogeanu` sau DRAGOȘ ILICI - in residence DJ la Platforma Wolff.
Pe 13 iunie, Centrul Ceh ne invită la proiecția filmului Don’t Worry, the Doors Will Open (Oksana Karpovych, 2020, CA, UA, 76’), un documentar despre trenul de navetiști tipic perioadei sovietice, care circulă între capitala Ucrainei și micile orașe de provincie.
Miercuri, 15 iunie, Rețeaua pentru Natură Urbană organizează Dialog despre natură și oraș la Muzeul Antipa, o discuție esențială în contextul problemelor legate de Delta Văcărești, dar și a lipsei spațiilor verzi din capitală. Seara în Expirat, mergeți la o nouă ediție a Backyard Sessions care prezintă ultimul concert Lucia în formula actuală.
Au început înscrierile pentru Școala de vară la Muzeul Municipiului București. Ateliere pentru copii, tineri și adulți în opt muzee din Capitală. ”Cu trotineta la muzeu”, ”Iute ca Suveica”, Atelier de ”Modă, costum și identitate” ateliere de scriere creativă, haiku sau vânătoare de comori sunt doar câteva din evenimentele propuse.
Sâmbătă, 11 iunie, la Opera Comică pentru Copii din Calea Giulești nr. 16, în intervalul orar 14:00 - 17:00, are loc un târg de adopții pentru cățeii din adăposturile municipalității.
Săptămâna aceasta, gazdele voastre au fost Anamaria și Bianca! Să ne revedem joi!