SMURD Bucureşti, călcat de procurorii Parchetului European
…şi un preşedinte care a aflat că se consumă droguri în şcoli
Joia bună, cititori!
Procurorii Parchetului European au descins la Inspectoratul General al Aviației din Ministerul de Interne. Potrivit surselor Buletin de București, verificările vizează achiziția a două aeronave pentru misiuni medicale, cumpărate cu fonduri europene. În urmă cu câteva luni, DNA a verificat modul în care era făcută mentenanța altor aeronave medicale. Buletin de București a dezvăluit atunci că “s-a ajuns la costuri de 14 mii de euro ora de zbor”, precum și că Dache Paul Cătălin, cunoscut ca mâna dreaptă al șefului DSU, Raed Arafat, a fost pus sub urmărire penală.
De la Ministerul de Interne ne mutăm în Parlamentul României, unde găsim „Sectorul 0 Mogoșoaia” şi mai aflăm că aleșii vor să modifice Codul Administrativ și să schimbe definiția majorității calificate din Consiliile Locale.
Apoi mergem pe Arena Naţională, unde dăm de tembelii cu decibelii şi descoperim de câți suporteri e nevoie să strici un meci și să creezi un conflict politic. Săptămâna aceasta ne-am aflat şi sub „speranța galbenă” a copiilor din ‘94 care sunt astăzi părinți. Tot la Arena Naţională.
Am aflat şi ce mai face mitocanul de tramvai, la început de an școlar, precum şi despre „picnicul în cenușă” din zona retrocedată a Parcului IOR.
Președintele Klaus Iohannis, prezent la deschiderea noului an școlar, la Școala Gimnazială nr.162 din Giulești, a declarat că în următoarea ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se va discuta problema consumului de droguri în școli.
Iar vineri va fi „Grevă Globală pentru Climă”, în Piața Victoriei.
Haideţi să aflăm şi celelalte ştiri ale săptămânii!
Odată cu noul an școlar STB suplimentează autobuzele și troleibuzele de pe mai multe linii de transport.
Studenții își vor plăti integral abonamentele pentru transport în București din banii lor, iar apoi reducerea de 90% o vor recupera ca decont de la facultăți.
Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București a semnat un contract de servicii de pază și patrulare în parcul Cișmigiu, care va asigura cinci posturi de pază permanente, 24/24. Decizia de a implementa un serviciu de pază și patrulare vine după ce actrița Andreea Hristu de la Teatrul Excelsior a fost bătută în acest parc, în plină zi, în primăvara acestui an. Aceasta a refuzat să-i dea bani unui bărbat care cerșea.
Peste 170 de poeţi din 27 de ţări participă la Festivalul Internațional de Poezie din Capitală.
Fostul rector al UNATC, Adrian Titieni, este noul manager interimar al Teatrului Odeon, după ce Dorina Lazăr și-a încheiat mandatul la sfârșitul lui august.
S-au împlinit 100 de ani de la primul zbor de noapte internațional cu program regulat din lume, la Băneasa.
Am aflat că gunoaiele din galeria de termoficare a căminului de la Podul Constanța îngreunează munca celor de la Termoenergetica.
Un bărbat a ameninţat că se aruncă de la etajul 8 al unui bloc din Capitală după ce şi-a înjunghiat iubita.
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Capitală într-un dosar de proxenetism.
STB înființează două linii noi de autobuz, în week-end.
ASPA derulează o campanie de verificare a deținătorilor de câini.
Dușuri reci pentru locuitorii Sectoarelor 2 şi 3. 100 de puncte termice, afectate.
Va fi Ziua Porților Deschise la Depoul Dudești.
Campionatul Național de Drift – Clasa Street, în Sectorul 3.
„Simfonia Apei” de la Fântânile Urbane din Piaţa Unirii, anulată în week-end.
Stația STB „Șoseaua Colentina”, aferentă liniei 182, a fost anulată.
Proiecții 3D, pe Palatul Parlamentului.
Târg de adopții în Parcul Herăstrău, weekendul viitor.
Staţie nouă de tramvai, între Timpuri Noi şi Tineretului.
Liniile 1, 7, 10, 19 și 610 au revenit pe traseele de bază.
Unitate de pompieri, inaugurată în Sectorul 4.
Un bazin olimpic acoperit se va construi în Sectorul 1.
A fost atribuit contractul pentru execuția lucrărilor pe Drumul Valea Largă.
Șase linii de tramvai intră în reabilitare.
La Pasajul Doamna Ghica nu s-a tăiat panglica, ci s-a ridicat jalonul. Nicușor Dan: “Mulțumesc locuitorilor care au suportat o aventură”.
Primăria Capitalei a lansat platforma pentru informarea privind calitatea aerului în București, unde sunt publicate datele transmise de 44 de senzori amplasați în oraș. Aceştia au fost primiți gratuit, în cadrul Parteneriatului pentru orașe sănătoase, prin protocolul încheiat cu Vital Strategies în anul 2022. Senzorii au fost amplasați în parteneriat cu Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis în 44 de locații din întregul oraș, la spitale și unități de învățământ.
Administraţia Domeniului Public din Sectorul 6 anunţă, pe SEAP, licitaţie pentru servicii de întreţinere a spaţiilor publice şi private de pe raza sectorului. Acordul cadru se va desfăşura pe o perioadă de trei ani şi are o valoare estimată cuprinsă între 141.371.011 şi 176.721.094 lei.
Haideți că a început și școala și se întețește și traficul, nu că până acum ar fi fost lejer. Și nici nu e vreme de toamnă. Noroc că e plin de evenimente și mini-festivaluri și o să fie multă viață pe străzi. Pentru cei care au timp, chiar sper să vă bucurați de săptămâna aceasta și să nu ratați nimic, pentru că imediat ne lovește pe toți tristețea și frigul de toamnă și greu o să vă mai scot din casă.
Între 15 și 17 septembrie mergeți la Trifoi Fest la Malmaison, festivalul care coagulează în București comunitatea de tineri ECO Responsabili din România, cu o selecție ilustrativă a produselor noastre upcycled sau la STREET DELIVERY 2023 :: Shared Spaces.
În cadrul 𝐀𝐟𝐭𝐞𝐫 𝐱 𝐈𝐦𝐚𝐠𝐞 (un festival despre cum producem, consumăm și distribuim imagini), între 16 septembrie și 15 octombrie vor avea loc 𝐃𝐄𝐓𝐔𝐑𝐔𝐑𝐈𝐋𝐄, o serie de 6 plimbări prin București care fac uz de hărțile mentale ale unor invitați cu background-uri variate.
Astăzi mergeți la COMBINAT OPEN DOORS 6 care va include expoziții, galerii și atelierele artiștilor, care vor fi larg deschise începând cu ora 18:00. La Rezidența9 puteți vedea filmul Ș𝐚𝐡𝐮𝐥 𝐯â𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 / 𝐂𝐡𝐞𝐬𝐬 𝐨𝐟 𝐭𝐡𝐞 𝐖𝐢𝐧𝐝 (𝟏𝟗𝟕𝟔, 𝐫𝐞𝐠𝐢𝐚 𝐌𝐨𝐡𝐚𝐦𝐦𝐚𝐝 𝐑𝐞𝐳𝐚 𝐀𝐬𝐥𝐚𝐧𝐢)– film prezentat prin amabilitatea Film Foundation și Cineteca di Bologna. La Grădina Sticlarilor va avea loc o seară de muzică braziliană.
Vineri, 15 septembrie, are loc 𝐍𝐨𝐚𝐩𝐭𝐞𝐚 𝐀𝐥𝐛𝐚̆ 𝐚 𝐅𝐢𝐥𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐬𝐜, eveniment ajuns la 𝐚 𝟏𝟒-𝐚 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐞 sau puteți merge la două vernisaje: OPTICKS - I love your red shoes. They are yellow. la H Gallery și 𝗔𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁𝗲 𝗮𝗹𝗲 𝗽𝗲𝗿𝗶𝗳𝗲𝗿𝗶𝗲𝗶 𝗕𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗶̂𝗻 𝗽𝗲𝗿𝗶𝗼𝗮𝗱𝗮 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗯𝗲𝗹𝗶𝗰𝗮̆ la 𝗠𝘂𝘇𝗲𝘂𝗹 𝗠𝘂𝗻𝗶𝗰𝗶𝗽𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗕𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗶. Seara, la Manasia Hub, începeți școala cu Disko Anksyete @Corina Sucarov.
Sâmbătă, 16 septembrie, puteți merge la Leilei Gallery, la al treilea capitol al seriei de expoziții ECOLOGIILE GRIJII ȘI ÎNGRIJIRII - Capitolul 3: PLANTE AFRODISIACE ȘI RITUALICE, unde arta contemporană se alătură unor proiecte de arhitectură și de cercetare a naturii botanice. La Grădina ArtHub va avea loc 💝 DRAG cu Drag 💝, un Drag show cu strângere de fonduri pentru Winexela. La Cinema Muzeul Țăranului puteți vedea filmul "Who Killed Kenya" ( Nathan Lauer) urmat de o masă rotundă cu tema "United Nations, Cinema și Vocea Tinerilor".
Duminică, 17 septembrie, la Rezidența9, mergeți la Cinestezia - Leyah & The Symphactory Strings - un silent-concert la care publicul va fi purtat prin multiple stări și emoții.
Marți, 19 septembrie, Funky Citizens organizează un webinar care tratează problema dezinformării din peisajul LGBTQIA+, cu Ana Mocanu - researcher Funky Citizens și Vlad Vischi - activist și director executiv al Asociației MozaiQ. La Cinema Elvire Popesco are loc avampremiera filmului MAMMALIA în prezența regizorului Sebastian Mihăilescu și a echipei.
Săptămâna aceasta, gazdele voastre au fost Anamaria și Bianca! Să ne revedem joi!