Joia bună, cititori!
Am aflat că Bucureştiul este şi „Capitala Păcănelelor”, astfel că în puncte nevralgice din transportul public ne lovim de reclame la jocurile de noroc, reclame în valoare de 50.000 de euro pe an. După ce Buletin de Bucureşti i-a întrebat câte ceva pe cei de la Metrorex despre această problemă, compania a renunţat la „vizualuri legate de case de pariuri“.
Pe 11 iunie s-a scris despre Strada 11 iunie: de la „Țigănia Mitropoliei”, la una dintre cele mai boeme străzi din Capitală.
PROEDUS răspunde dezvăluirilor BdB cu privire la achizițiile cu dedicație de la Muzeul Copiilor: „E vorba despre un proiect, nu despre o instituție”.
ANI îl reclamă la DNA pe primarul Sectorului 3, pentru fapte de corupție, iar Robert Negoiță susţine că „nu există nimic ilegal în toată activitatea mea”.
Terasele ilegale și celelalte improvizații din Centrul Vechi trebuie nu trebuie să mai fie în picioare până pe 1 iulie iar primarul general le-a dat ultimatum patronilor de restaurante.
La DIICOT a fost inaugurată prima cameră specială de audiere a minorilor și a victimelor traficului de persoane.
În urmă cu un an şi jumătate, era legată cu un lanţ gros şi avea cuşca într-un tomberon. Era murdară, lăţoasă, plină de purici şi căpuşe. A trăit aşa vreme de şase-şapte ani. De la căţelul amărât de atunci, Lisa a devenit primul reporter canin din ţară, după ce a susţinut un interviu de angajare foarte serios cu şefii de la Buletin de Bucureşti. Ba chiar a şi scris primul ei reportaj: „Am mirosit ceva la West Side Flower Fest”.
Haideţi să aflăm şi celelalte ştiri ale săptămânii!
Bucureștenii se pot programa online în șapte dintre spitalele ASSMB, fără să mai fie nevoie să meargă în persoană la unitatea sanitară sau să apeleze un număr de telefon.
Trenurile Soarelui pleacă începând de mâine din Gara de Nord, Gara Băneasa și Gara Obor: 38 de garnituri vor asigura legătura Capitalei cu litoralul și retur.
La mai bine de două săptămâni de la ședința de Consiliu General în urma căreia a fost votată „împuternicirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (ADTPBI) petru a emite licenţele de traseu pentru autovehiculele STB necesare pentru “Bucharest City Tour“, autobuzele turistice încă nu au ieșit din autobaze.
Linia turistică a Capitalei nu poate fi pusă în funcțiune din cauza unor hotărâri de consiliu local al orașelor și comunelor din județul Ilfov care întârzie să fie adoptate.
Compania de drumuri atrage atenția șoferilor că aplicaţia mobilă Aircash nu este autorizată pentru încasarea tarifului de utilizare a rovinietei.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, două persoane pentru trafic de influență, într-un dosar cu legături la vârful A.N.P.C.
Restricții la consumul de apă potabilă, în Ilfov.
DGASMB derulează două programe de donare de haine pentru nevoiași.
Târgul de Sânziene pe 24 iunie, la Muzeul Satului.
Bucureștenii se pot plimba cu vaporașul în Parcul IOR.
Rapsodia Română se aude la Fântânile Urbane.
Titluri de referință la Bucharest Opera Festival.
Trenuri directe către Turcia și Bulgaria, din București, cu CFR călători.
Arcul de Triumf, deschis vizitatorilor până în octombrie.
„Cupluri surprinse de-a lungul istoriei şi secrete”, la Art Safari Love Edition.
„Muzici şi Tradiţii în Bucureşti”: Parada costumelor populare şi mâncare tradiţională, pe Șos. Kiseleff.
Limitatoare de viteză și treceri de pietoni supraînălțate, în Sectorul 5.
„Evadare” din Capitală: Transalpina se redeschide circulației.
Aplicaţia InfoTB a STB SA vine cu o versiune dedicată persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.
Noi sensuri unice în Sectorul 1.
„Piața Țărănească și Meșter(Ești)!” revine la Muzeul Național al Țăranului Român.
Aviz favorabil pentru PUZ-ul Magistralei 5 de metrou, secțiunea Eroilor-Piața Iancului.
Fără mașini parcate pe Bulevardul Lacul Tei. Primăria de Sector face curățenie generală.
Piața Unirii va fi decopertată. Nicușor Dan: Lucrările vor dura un an şi jumătate – doi ani.
Campania de dezinsecție “Ilfov fără țânțari” a intrat în a treia faza.
Primăria Sectorului 4 montează camere video în spațiile publice.
Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu“ are o nouă stație modernă de pompieri.
Camere video în toate școlile și grădinițele din Sectorul 4.
Curățenia „la bordură” se extinde în Sectorul 6.
Sala de spectacole din Amzei, a Teatrului Ion Creangă, se redeschide după 14 ani.
Premieră pentru Capitală: au fost montate primele stații solare pentru încărcarea trotinetelor și bicicletelor electrice.
Primarul general Nicușor Dan a anunțat că documentația pentru proiectul de pietonizare a unei părți din cursul Dâmboviței este aproape gata și că în perioada următoarea ar trebui să fie lansată licitația. Proiectul se suprapune peste un proiect major de regenerare la nivel metropolitan a întregului râu, de la Lacul Morii și până la ieșirea din Capitală, în zona Glina, care a fost retras de Nicușor Dan de pe ordinea de zi la ședința CGMB din 29 mai.
Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, spune că va muta sediul Primăriei Sector 3 la Hala Laminor, unde vor fi amenajate, până la finalul anului, spații pentru birouri. Edilul a spus și că sediul actual din zona Dristor va fi transformat într-un Centru de Excelență pentru tineret, proiect care urmează să fie votat la următoarea ședință de Consiliul Local Sector 3.
Consiliul Local al Sectorului 6 a aprobat o hotărâre privind scoaterea din funcţiune, casarea, demolarea şi valorificarea a trei corpuri de clădire de la Şcoala Gimnazială nr. 168 din Str. Alizeului nr. 9, urmând să fie construită o nouă şcoală.
Proiectul privind construirea a 265 de insule ecologice digitalizate în Sectorul 6 se scumpește înainte de a fi implementat. În total, cheltuielile necesare pentru realizarea investițiilor prevăzute prin proiect au crescut cu aproape un milion de euro.
Am pregătit pentru voi o săptămână destul de plină, așa ca de mijloc de iunie. Și pe lângă clasicele filme, party-uri și expoziții, o să aveți ocazia să vă implicați social și să ajutați comunități defavorizate și să deveniți mai conștienți de comunitatea din care faceți parte. Cred că toți ne simțim puțin alienați și copleșiți uneori, și poate ne mai ajutăm din când în când să ieșim din impas. Vă doresc o săptămână superbă!
Între 16 și 18 iunie, Cinema Elvire Popesco vă așteaptă să vedeți câteva din filmele precedente realizate de cineaștii prezenți în competiția oficială a festivalului de la Cannes în 2023 și între 17 și 22 iunie, mergeți la Bucharest Short Film Festival 7th edition.
Pe 17 și 18 iunie, puteți merge la concerte, ateliere și performance-uri la Weekend Sessions @MARe (Muzeul de Artă Recentă), iar pasionații de fotografie sunt așteptați la Explorare Foto Urbană în București alături de Octavian Pavel.
Între 20 și 20 iunie, va avea loc OmFest #5 | Open Your Heart - 2023 Edition, care va celebra comunitatea ca sursă a conexiunii sociale și a sentimentului de apartenență.
Astăzi, în cadrul Anualei de Artă și Știință, Neo Art CONNECT (NAC) 2023 are loc o sesiune de muzică remixată și o prezentare de proiecte ale asociației Antropoloops, conduse de Rubén Alonso. Apoi seara la Grădina ArtHub e din nou Joia de Bad Karaoke cu Jerzy.
Vineri, 16 iunie, la Galateca se lansează expoziția de fotografie "Meniul Zilei de Mâine", în parteneriat cu SOS Satele Copiilor – proiect prin care se propune susținerea a 77 de copii din familii defavorizate din Mereni și Trivalea Moșteni, județul Teleorman. Se împlinesc și 4 ani de Bere Grivița și sunteți invitați la o petrecere aniversară, oar apoi la Manasia Hub, Dance No Dance There Ain't No Future (3) cu Lorry & Rekabu.
Sâmbătă, 17 iunie, mergeți la Open Dressing - Charity Event, unde puteți cumpăra haine și accesorii, iar banii strânși vor fi donați către Asociația Dream Project România care luptă pentru drepturile mamelor minore. Galeria Nicodim sărbătorește 10 ani de existență și vă invită la o expoziție colectivă. La Centrul Naţional al Dansului Bucureşti se lansează lumiposibile.ro - o platformă online de ficțiune speculativă radicală, care găzduiește și celebrează o mulțime de forme de expresie creativă: literatură, eseistică, arte vizuale, arte sonore și orice ne mai putem imagina. La Grădina ArtHub e seară de drag show cu Queens Night Out.
Duminică, 18 iunie, la sediul Accept se organizează o nouă întâlnire Queer Book Club și la Centrul de Teatru Educațional Replika puteți vedea premiera spectacolului POVEȘTI INVIZIBILE, un spectacol inspirat din lumea copiilor nevăzători. La Common House puteți merge la The Curated Collective #1 | Pop-up Shop.
Marți, 20 iunie, vă propun o zi de mers la filme, WARMUP ANONIMUL XX la Cinema Elvire Popesco și la Cinemateca Eforie, de Ziua REFUGIATULUI, Asociația Copacul cu fapte bune găzduiește, filmul Tori și Lokita (2022), un film dramă franco - belgian scris și regizat de Jean-Pierre și Luc Dardenne. Seara e cu Party for F-SIDES Cineclub • Party for 𝐟𝐞𝐦𝐚𝐥𝐞 𝐠𝐚𝐳𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐦𝐚.
Săptămâna aceasta, gazdele voastre au fost Anamaria și Bianca! Să ne revedem joi!
De ce, în 2023, folosiți termeni rasiști precum "țigănie"?