Negoiță și cheful de peste 100.000 de euro, plătiți firmei soției fostului fotbalist Daniel Pancu
…și scandal în Consiliul Local Sectorul 3 din cauza dezvăluirilor BdB
Joia bună, cititori!
Dintr-o investigație semnată de Florin Râșteiu aflăm că Robert Negoiță a plătit peste 100.000 de euro pentru petrecerea de Ziua Națională de la Hala Laminor, iar banii au ajuns la un SRL cu un singur angajat, patronat de soția fostului fotbalist Daniel Pancu.
Proiectul privind gardul din tablă de 5 milioane de euro şi cel al podului care ar urma să fie construit peste Dâmboviţa într-o zonă în care fraţii Negoiţă au interese imobiliare au fost scoase de pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local Sector 3 din data de 22 ianuarie. Materialele aduse în atenţia publică de reporterii Buletin de Bucureşti au încins spiritele înainte de şedinţa care trebuia să înceapă la ora 10:00. Consilierii de Opoziţie au ameninţat că nu asigură cvorumul, dacă nu sunt scoase de pe ordinea de zi.
Lucian Judele este candidatul Uniunii Salvaţi România pentru funcţia de primar al Sectorului 3. Judele face acest pas din postura de viceprimar, poziţie pe care o ocupă din 2020. Ionuț Lepa a explicat, într-un editorial, câte şanse are buturuga mică să răstoarne carul mare de la Sectorul 3. Tot el scrie despre relaţia „alunecoasă” între primăriile din Bucureşti: plouă cu amenzi dintr-o parte în alta.
Cătălin Doscaș scrie despre moartea tramvaielor TATRA, după 50 de serviciu: „au luptat“ cu zăpada weekend-ul trecut, iar unul dintre ele „a căzut la datorie“.
Viorel Ilișoi are un text spumos despre aventurile „boierului“ cu centrală de apartament și meseriașul de 100 de lei constatarea.
Un nou episod din mitocanul de STB ne vorbește despre „furungul“, părul de cal și antibioticul.
Haideţi să aflăm şi celelalte ştiri ale săptămânii!
Operatorii de salubritate din sectoarele 3 şi 4 au fost amendaţi de Primăria Generală, pentru că nu au curăţat gheaţa şi zăpada „corespunzător”.
Hala Laminor nu poate obţine niciodată autorizaţie de securitate la incendiu, pentru că structura pe care o are nu este cuprinsă în normativul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, susţine primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă. Acesta crede că o soluţie mai bună ar fi ca hala să fie exceptată prin lege cum este, de exemplu, Palatul Parlamentului.
George Tuţă este candidatul liberalilor la Sectorul 1. Fostul ofițer SRI vrea să schimbe mandatul de deputat pe cel de primar.
Dosarul în care este judecat directorul adjunct al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, Răduță Cezar Mihail, a primit un nou termen la Curtea de Apel Bucureşti. Asta după ce procurorii DNA au făcut recurs la decizia Tribunalului Bucureşti care îl achita de acuzaţia de luare de mită. Răduță Cezar Mihail este acuzat de Direcția Națională Anticorupție pentru luare de mită și abuz în serviciu.
Un singur proiect de anvergură, de circa 16.000 de metri pătrați ar putea fi livrat anul acesta în Capitală, caz în care 2024 ar deveni cel mai slab an pe piața de birouri din ultimele două decenii.
O petrecere de 75.000 de euro va fi organizată în februarie pentru cuplurile din sectorul 3 care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Potrivit unor surse din Primărie, „balul” pentru „Nunta de aur” ar urma să se ţină la Hala Laminor. Costurile sunt estimate la 250 de lei de persoană şi vor fi suportate din bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3.
Fosta șefă a serviciului de Achiziții din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare.
O maşină de la salubritate a rămas împotmolită pe o stradă din Mogoşoaia. Pe acel drum s-au făcut lucrări la sistemul de canalizare, dar strada n-a mai fost adusă la stadiul în care să se poată circula în condiţii bune pe ea. La o zi distanţă, în plină ninsoare, autorităţile au fost nevoite să închidă strada, pentru că era total impracticabilă.
A fost accident la câţiva metri de gardul Parlamentului: două maşini s-au ciocnit, iar cinci persoane au fost rănite.
Un hostel din Voluntari a fost închis de pompieri pentru „deficiențe și încălcări grave“.
Zece protestatari, un tractor pe un trailer şi o maşină s-au strâns la protestul din Piaţa Constituţiei la care erau aşteptaţi 5.000 de oameni, 100 de tractoare şi 100 de capete tractor, conform autorizaţiei solicitate Primăriei Capitalei.
Un român a trecut de controalele de securitate din aeroport cu o lamă, ascunsă în gură. A folosit-o pentru a se răni, după ce avionul a aterizat pe Otopeni.
A fost alertă în cel mai mare parc al Capitalei: o femeie a fost găsită moartă în lacul Herăstrău.
S-a descoperit și o „recoltă bogată” de infractori periculoşi: Poliţia Capitalei a prins trei urmăriţi naţional, în decurs de 24 de ore.
Și dacă tot vorbim de infractori, aflăm că șeful Clanului Sportivilor a fost reținut pentru trafic de droguri de mare risc.
Cursele low-cost între București și Tel Aviv se reiau din primăvară.
Sector 4. Tarife modificate pentru parcările de tip Park&Ride.
Stație desființată din cauza lipsei de călători.
Sector 6. 16 puncte de colectare pentru deșeuri voluminoase, pe parcursul lunii ianuarie.
Trei zile de festival pentru cei mici, între 26 și 28 ianuarie, la Teatrul Ion Creangă.
Sector 2. Platformă nouă de comunicare între Primărie şi asociaţiile de proprietari.
Primul troleibuz Solaris Trollino a ieșit în probe pe linia 61.
Încep primele demersuri pentru refacerea patinoarului Flamaropol. Licitația a fost lansată anul trecut.
Sector 2. Parcarea ad-hoc de la fosta Piaţă Italiană va fi transformată în „pocket park“.
Sector 3. Sală de scrimă la Școala Gimnazială nr. 195. Proiectul, în dezbaterea Consiliului Local.
Sector 3. Trei grădiniţe, modernizate cu 30.000.000 de euro. Îşi vor produce singure energia electrică şi termică.
Lucrările la podul Grant continuă şi în condiţii de iarnă. Se fac pregătiri pentru montarea armăturii.
Sector 4. O stradă de câteva sute de metri de pe lângă Piaţa Reşiţa se „regenerează” cu 17.5 milioane de euro.
Reconstrucția planșeului Unirii, gata în aproape trei ani: Lucrările efective încep în 2025, un an „dificil pentru bucureșteni”.
Lărgirea bulevardului Dimitrie Pompeiu, în linie dreaptă. Primăria Capitalei a primit patru oferte de realizare a proiectului.
STB contractează consultanță pentru recuperarea prejudiciului cauzat de greva generală din 2022.
Tarife mai mari, pentru anumite activități, la Opera Comică pentru Copii. Sumele trebuie aprobate de Consiliul General.
Sector 5. Excedent bugetar de 13 milioane de euro.
Sector 2. Clădire nouă pentru „Maria Rosetti”. Investiții în educație de peste 100 milioane de lei, pe masa Consiliului Local.
16.000 de familii din Bucureşti se vor încălzi cu ajutorul a 20 de minicentrale termice. Primăria a dat startul licitaţiei.
Primăria Sectorului 6 a lansat licitația pentru servicii de consultanță în domeniul achizițiilor publice cu privire la construirea primului spital din Sectorul 6, care urmează să fie ridicat pe Bulevardul Timișoara, nr. 101E. Valoarea estimată a contractului de consultanță depășește 340.000 de euro, iar firma care va reuși să-l revendice trebuie să pregătească documentația pentru serviciile de proiectare și execuție a noului spital. Durata contractului va fi de aproape un an de zile și va fi semna după aprobarea bugetului local pentru anul 2024.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, acuză Curtea de Conturi că o „bombardează” cu controale care au scop politic în anul electoral şi spune că îi va face plângere penală preşedintelui Curţii de Conturi, Mihai Busuioc, pus în funcţie în 2017 de social-democraţi.
Proiectul de buget al Sectorului 3, care ar fi trebuit pus în transparenţă publică cel târziu până pe 13 ianuarie nu este nici în momentul de faţă publicat integral pe site-ul Primăriei de sector. Cu toate acestea, edilii au convocat o dezbatere publică în după-amiaza zilei de 18 ianuarie, dar fără să ofere toate datele din bugetul pe 2024, pentru ca societatea civilă şi cetăţenii sectorului să poată depune amendamente în cunoştinţă de cauză.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că sistemul de termoficare funcţionează la o capacitate de 99% şi, cu toate că este cea mai friguroasă perioadă a iernii, sistemul „se comportă bine”.
Acesta a mai explicat motivele pentru care Planurile Urbanistice Zonale din sectoarele 6 și 3 nu au primit aprobare, până în momentul de față. În primul caz, PUZ-ul a avut nevoie de o examinare mai atentă, și va mai dura „una, două luni”, iar în cazul proiectelor de fluidizare a traficului din Sectorul 3, PUZ-urile aferente nu ar fi decât bucăți din PUZ-ul anulat în instanță al întregului sector.
Clotilde Armand a făcut un anunţ oficial: candidează pentru un nou mandat şi îl susţine pe Nicuşor Dan.
Suntem în ultima săptămână din ianuarie și timpul parcă a trecut incredibil de încet, dar în același timp și extrem de rapid - poate are de-a face cu faptul că ianuarie a avut 5 zile de luni. E cam iarnă pe afară sau cel puțin așa pare, dar asta nu ar trebui să vă oprească din a explora ce se întâmplă prin București. Cumva din ideea că e cam frig, v-am propus o săptămână pe la cinema, ca să stați la căldură. Vizionări plăcute vă doresc, de orice fel ar fi ele 🥰
Astăzi, arhitecții și pasionații de arhitectură pot merge la Casa Mincu pentru a sărbători apariția cărții „Arhitectura industrială istorică. Posibilități de recuperare sustenabilă. Cazul Timișoara”. La Centrul de Teatru Educațional Replika puteți vedea spectacolul DN83 - un spectacol care explorează limitele dintre iubire și abuz. Pentru cinefili o să fie proiecția filmului “𝐈𝐞ș𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐧𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐠𝐚𝐫ă”, care va fi urmată de o discuție cu cu regizorul Radu Jude și conf. universitar Camelia Crăciun, Cineclub Film Menu cu „Astă seară dansăm în familie” (1972, r. Geo Saizescu) sau la POINT proiecția filmului Past Lives (2023, SUA, Coreea de Sud),
Vineri, 26 ianuarie, Muzeul Național de Artă al României și Institutul Cervantes din București vă invită la proiecția filmului documentar „Patinir, invenția peisajului“. Magazinul Zero Waste organizează prima întâlnire a comunității pe anul 2024 unde se vor discuta intențiile pe anul nou. Sau puteți merge la let´s get ballsy - o petrecere, celebrare cu DJ și chiftele de la Balls.
Sâmbătă, 27 ianuarie, Acuarela vă invită la un brunch cu Vinuri și Cococi (Cococile sunt niște pâinișoare ca niște lipii, care se coceau la gura cuptorului pentru a încerca dacă e încins sau nu) și J´ai Bistrot vă așteaptă la un Prânz ca la mare cu Saramură de biban și Supă de midii. Seara, la Grădina ArtHub are loc o nouă ediție de Drag O’Licious cu Mistress Mary Magdalene, Rayne O’Plasty, Nefertiddy Heaven, Rina FruitStar și Dj YCS.
Duminică, 28 ianuarie, UNATC „I.L. Caragiale” în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ 𝐨 𝐫𝐞𝐭𝐫𝐨𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐜𝐮𝐩𝐫𝐢𝐧𝐳𝐚̂𝐧𝐝 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐬̦𝐚𝐩𝐭𝐞 𝐟𝐢𝐥𝐦𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐧𝐠𝐦𝐞𝐭𝐫𝐚𝐣 𝐚𝐥𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐚𝐬𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐞 𝐂𝐚𝐫𝐚𝐧𝐟𝐢𝐥 - ulterior proiecției filmului „Filantropica”, 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐑𝐮𝐬 și 𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥𝐚 𝐅𝐢𝐥𝐢𝐩𝐩𝐢 vor modera o discuție cu șase dintre cei mai activi artiști care au realizat comedii populare în ultimii ani.
Marți, 30 ianuarie, puteți vedea un nou program de scurtmetraje proaspăt digitalizate și remasterizate din arhiva UNATC - cele cinci filme ale programului au fost realizate între anii 1979 și 1989 de foști studenți ai instituției.
Miercuri, 31 ianuarie, mergeți la proiecția filmului Gipsy Queen urmată de Q&A cu protagonista Alina Șerban și jurnalista Ana Maria Ciobanu sau la spectacolul Medea´s Boys la Apollo 111.
Săptămâna aceasta, gazdele voastre au fost Anamaria Nedelcoff și Bianca Stanea. Să ne revedem joi!