Joia bună, cititori!
Am avut o săptămână agitată, cu vizite la nivel înalt și orgolii politice. La toate acestea s-au adăugat o crimă ca-n filme și un scandal pe grătarele din Cișmigiu.
Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, a fost la București. După o întâlnire de lucru la Ambasada SUA în România, ea a mers la Școala Uruguay, din Sectorul 1, acolo unde învață peste o sută de copii ucraineni refugiați și s-a întâlnit cu mamele copiilor și cu cadrele didactice. A fost însoțită de Carmen Iohannis, soția președintelui României. De la întâlnire a lipsit edilul Sectorului 1, Clotilde Armand, care susține că a fost scoasă de pe lista de invitați în ultimul moment, deși toată organizarea pentru refugiați îi aparține.
O mașină a fost incendiată pe un câmp de la intrarea în orașul Măgurele, din Ilfov. Sesizarea a fost făcută de un bărbat care a văzut mașina arzând. În portbagajul mașinii au fost găsite un craniu uman și fragmente de oase carbonizate. Câteva zile mai târziu au fost prinși și autorii crimei.
Primăria București a dat liber la grătare în Cișmigiu de Ziua Copilului. Societatea civilă s-a opus și a avut câștig de cauză.
Dar haideți să vedem și care au fost celelalte știri în săptămâna care a trecut!
Un bărbat condamnat la 23 de ani și 10 luni de închisoare a fugit de la Spitalul „Bagdasar Arseni” din Capitală. A fost prins de polițiști câteva ore mai târziu.
Anul trecut, Teatrul Metropolis a cumpărat costume și decor pentru spectacolul „O casă de păpuși. Partea a doua” direct de la firma Mariei Miu, scenografa responsabilă de costume și decor. Bugetul spectacolului a fost de peste 265 de mii de lei, în timp ce încasările nu au depășit 11 mii de lei.
Procurorii anticorupție au anunțat că au declanșat urmărirea penală față de Cornelia Nagy, președinte al Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) și Mădălina Ioana Honan, consilier achiziții publice în cadrul aceleiași instituții publice. Cele două sunt acuzate de abuz în serviciu într-un dosar de cercetare ce vizează achizițiile de măști în perioada pandemiei.
Protecția Consumatorului retrage temporar din circulație 80 de vehicule STB.
Robert Negoiță este obligat de instanță să dea informații despre terasele de pe bulevardul Decebal. Mai exact, de ce nu au fost demolate până acum.
Primarul general al Capitalei susține că toate controalele ANPC din ultimul timp, și care au vizat diferite domenii de activitate din subordinea sa, sunt comandate politic, de PSD.
Duminică va fi târg de adopții pentru câini și pisici pe Arena Națională.
Sâmbătă va fi Noaptea Muzeelor în Capitală. Iată care va fi programul complet al evenimentului.
A fost un alt incendiu în Centrul Vechi. A ars acoperișul unei clădiri de pe strada Baia de Fier.
Începe dezafectarea cablurilor aeriene de telecomunicații. Netcity avertizează ca e posibil să apară disfuncționalități.
Primăria București lansează procesul de bugetare participativă 2022.
Începe construcția pistei de biciclete pe traseul Piața Presei – Bulevardul Kiseleff – Bulevardul Constantin Prezan.
Clotilde Armand vrea finanțare pentru “Termoficare de la soare” prin PNRR.
Amenajarea Parcului Văcărești mai așteaptă. Concursul de soluții lansat în platforma de licitații publice de Primăria Sector 4 nu are câștigător, iar termenul de înscriere se prelungește. În schimb, vor începe angajările de personal pentru administrarea parcului. Cu ocazia Săptămânii Calității Aerului, Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, și David Muniz, Însărcinatului cu Afaceri al Ambasadei SUA în România au vizitat Parcul Văcărești.
A intrat Marte în retrogad, dar, cu toate astea, a doua jumătate a lui mai va fi plină de evenimente culturale care vor da culoare orașului și îl vor face să pară mai puțin neprietenos și întunecat. Ca să nu vă pierdeți vremea căutând, am compilat o listă cât se poate de variată și sperăm să vă delectați cu măcar câteva dintre ele.
Pe 12 mai începe a 9-a ediție Art Safari și se întinde până pe 7 august, timp în care puteți merge la Palatul Dacia să vedeți expozițiile.
Între 14 și 22 mai, Institutul Liszt și Rezidența BRD Scena 9 organizează o expoziție de afișe din țările V4 (Polonia, Slovacia, Cehia și Ungaria).
Între 13 și 22 mai, Festivalul One World revine cu peste 60 de filme de lungmetraj, mediumetraje și scurtmetraje internaționale și are loc Romanian Design Week, cu evenimente în tot orașul.
Astăzi la Centrul Ceh are loc lansarea revistei de bandă desenată documentară POC!, iar la Centrul Național al Dansului un eveniment cu poezie feministă și concert Suce Fraga. De la 20:00, în Sala Berlin pune muzică Eugen Rădescu la al lui Dirty Disco.
Vineri vine cu documentarul Omul din umbră, despre Nea‘ Jorj, tehnicianul laboratorului foto analog de la departamentul de film al UNATC sau cu chiar un tur ghidat prin Mahalaua Mântuleasa. Seara puteți merge la cel mai nou loc de petrecere din București, DISCO OBOR, care se află la al treilea eveniment din opening week.
În weekend avem un bazar la Grădina Monteoru, cu produse și obiecte de la artiști și producători locali.
Sâmbătă, Peace Action Training and Research Institute of Romania (PATRIR) organizează un training împotriva discursului instigator la ură. Pentru că este 14 mai, înseamnă că este Noaptea Muzeelor, și deci o mulțime de evenimente și expoziții în tot orașul. Înarmați-vă cu răbdare, vor fi cozi.
Duminică propunem o zi de relaxare cu un street art tour, discuții și gustări organizate de Campus Pride sau un atelier de turnat lumânări. Sau, dacă aveți adolescenți prin preajmă, trimiteți-i la Grădina ArtHub să vadă Intimisfera, o inițiativă de normalizare a tematicii sexualității, inițiată de tinerii voluntari ai asociației Tineri pentru Tineri.
Luni, 16 mai, de la ora 18:00, îl avem pe cel mai mare antrenor din istoria Ucrainei și a României offline, la Facultatea de Istorie, la o discuție despre modul în care regimul comunist din România s-a raportat la fotbal și la statutul jucătorilor în perioada 1965-1989.
Pe 18 mai, ARCUB organizează o dezbatere despre cum transformăm bibliotecile în hub-uri culturale, iar seara în Control va avea concert Alexandrina.
Săptămâna aceasta, gazdele voastre au fost Anamaria și Bianca! Să ne revedem joi!