Joia bună, cititori!
Pasajul Unirii, un pasaj cu ghinion. Miercuri, un camion s-a blocat în pasaj, după ce a reușit să treacă de poarta de gabarit. Este al cincilea incident de acest gen de la momentul în care au fost finalizate lucrările de reabilitare.
Primarul Otopeniului, Constantin Silviu Gheorghe, și afaceristul Nelu Iordache sunt capetele de afiș ale unui dosar deschis de DNA ce vizează un prejudiciu din banul public de 36 de milioane de lei. Dar și un oraș rămas fără infrastructura primară după ce primăria a încheiat un contract păgubos iar lucrările au fost abandonate de ani întregi.
Ceea ce trebuia să fie o investiție uriașă pentru bunăstarea locuitorilor din Otopeni s-a transformat într-un tun tras de un afacerist aflat deja după gratii, condamnat pentru alte ilegalități, cu ajutorul primarului și al funcționarilor din Primărie.
Rămânem tot în Otopeni și aflăm cum “haznaua” primarului este protejată de Garda de Mediu Ilfov, în timp ce râul Pasărea se sufocă din cauza poluării.
Administrația Aeroportului Internațional “Henri Coandă” deversează apele uzate printr-o conductă de canalizare care ocolește Otopeniul și se conectează la rețeaua Voluntariului. Surse din cadrul aerogării au explicat că, și inainte de modernizare, nu s-a pus niciodată problema conectării la rețeaua de canalizare a orașului-mama tocmai din cauza managementului deficitar, din fruntea primăriei, la acest capitol.
De la Otopeni ne întoarcem în București, unde am aflat că un preot a fost reținut după ce a agresat sexual o enoriașă la spovedanie. Este vorba despre preotul Visarion Alexa, una dintre fețele bisericești celebre din România.
Acesta a fost plasat de magistrați sub control judiciar timp de 60 de zile. Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a declarat că vestea despre acuzațiile care se aduc preotului este șocantă și a anunțat o anchetă independentă a Arhiepiscopiei Bucureștiului.
Haideţi să aflăm şi celelalte ştiri ale săptămânii!
Aproximativ 30 de persoane au protestat în fața Primăriei Capitalei. Oamenii au primit de la Gabriela Firea, în 2020, cheile apartamentelor sociale dintr-un bloc care nu este gata nici acum. Protestatarii au amenințat cu greva foamei, în cazul în care nu își vor primi locuințele în cel mai scurt timp.
Alegerile din Sectorul 5 trebuiau organizate până pe 10 octombrie și anunțate cu 35 de zile înainte. Data limită se calculează conform Codului Administrativ din momentul în care vacantarea postului de primar rămâne definitivă. Legea nu prevede, însă, și sancțiuni pentru nerespectarea termenelor.
Poluarea cu praf a atins valori foarte mari în zona de sud a Capitalei, după demolarea controlată a unor coșuri de fum pe platforma IMGB. Fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, susține că a fost depășită de 7 ori valorea maximă admisă la concentrația de particule de praf, și a argumentat cu o poza la minut a calității aerului. Mai mult, Berceanu susține că demolarea nu a fost făcută cu respectarea legislației de mediu în vigoare.
Panourile cu Ion Pacepa, Eugen Barbu și Ștefan Foriș, din fața Parcului „Cireșarii”, au fost date jos. Cristian Tudor Popescu a cerut autorităților să intervină sau le dă singur jos “cu ranga”.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea au finalizat cercetarea penală și au decis clasarea dosarului în cazul incidentului de la Mogoșoaia în care consiliera locală USR, Felicia Ienculescu, a fost bruscată de un coleg și i s-a luat telefonul mobil. În același dosar mai era cercetat și un alt consilier care inițial a depus o mărturie mincinoasă. Anchetatorii au justificat că nu s-au îndeplinit condițiile pentru continuarea cercetărilor. Consiliera USR a despus plângere împotriva deciziei procurorilor. Un al treilea consilier, cel care a amenințat-o pe Felicia Ienculescu că o lasă în scaun cu rotile, și-a recunoscut vinovăția și așteaptă ca instanța să fie de acord cu amenda propusă de procurori.
Gabriela Firea ar fi primarul cel mai votat de către bucureșteni la alegerile locale din 2024, indiferent contra cui ar concura. Acesta este rezultatul Sondajului „Barometrul opiniei publice”.
Sondajul a arătat care sunt cei mai apreciați și doriți candidați, în funcție de partidul din care fac parte politicienii. Astfel, respondenților li s-a prezentat o listă cu posibilii candidați din partea fiecărui partid. Candidații cei mai potriviți, potrivit răspunsurilor, ar fi: Gabriela Firea, Ciprian Ciucu, Cătălin Drulă și George Simion.
Candidatul USR la Primăria Sector 5, Alexandru Dumitriu, anunță că a dat în judecată Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne și Autoritatea Electorală Permanentă pentru ca instanța să le oblige să dea o Hotărâre de Guvern care să stabilească data alegerilor.
O pisică a fost scoasă la suprafață, după ce a stat cinci zile în captivitate. Mica pisică a fost „asfaltată” sub un pod din București.
„București, vezi cât de dulce ești!”. Teste de glicemie gratuite în Capitală, până pe 7 octombrie.
Linie telefonică gratuită pentru vârstnicii din sectorul 1. Pot cere sprijin la orice oră.
Începe încărcarea cu apă a instalațiilor de căldură din Capitală.
A fost cod galben de vânt puternic în București.
Un cutremur de 4.2 pe scara Richter a avut loc în București.
Proiect în Sectorul 6: Programul „Școală după școală“ s-ar putea extinde și pentru licee.
Primăria Generală a lansat licitația studiului de fezabilitate pentru drumul radial Vidra-București.
PMB a pus în dezbatere publică un proiect pentru reducerea zgomotului din trafic pe timpul nopții.
Radu Mihaiu îl acuză pe Nicușor Dan că ignoră solicitările primarilor de sector legate de toaletarea arborilor. Primarul General răspunde că vrea verificări mai riguroase înainte.
Primăria București caută firmă care să repare 14 locuri de joacă din marile parcuri. Au fost închise acum 6 luni de ANPC pentru că erau periculoase pentru copii.
Robert Negoiță a cerut Consiliului Local mai mulți bani pentru iluminatul festiv de Crăciun din anul acesta. În cadrul proiectului nu s-a făcut nicio referire despre economii la energie.
Înainte cu câteva zile de a ajunge la DNA, pe 5 septembrie, primarul din Otopeni a cumpărat pentru oraș o statuie cu Sfântul al cărui nume îl poartă, Gheorghe. Primăria a cheltuit peste 168 de mii de lei pentru statuia de trei metri din piatră, bronz, beton, armaturi metalice. Banii s-au dus în conturile Creativ Pro-Art SRL, firmă care, în ultimii patru ani, a făcut statui de aproape un milion de lei pentru mai multe primării din Ilfov.
Dacă iei la pas Otopeniul, dincolo de acoperișurile strălucitoare ale bisericilor si investiții bombastice precum centrul de închiriat biciclete, fără piste aferente, descoperi un cataclism ecologic.
Cândva împânzit de fântâni cu apă limpede la toate răspântiile importante ale orașului, Otopeniul a ajuns să stea, practic, pe o pungă de rahat împrăștiată în pânza freatică pe o rază de zeci de kilometri. La asta se adaugă și otrava de la fabricile din zonă care ajunge tot aici, după un proces de epurare fictiv.
Primăria Orașului Otopeni a încheiat nejustificat peste 40 de contracte cu o firmă de pază și protecție, începând cu 2011. Auditorii Curții de Conturi au constat că din banii otopenarilor au plecat sume fără „pontaje atașate pentru fiecare post de pază cu numele persoanelor” sau „calculații de cost pe fiecare obiectiv”.
Auditorii Curții de Conturi au mai descoperit în actele primăriei din Otopeni o serie de nereguli care pot să explice motivele pentru care orașul, unul dintre cele mai bogate din țară, suferă la capitolul investiții critice. Printre acestea se numără cele în școli noi, pentru care cetățenii fac petiții, și în canalizare, pentru care primarul localității Silviu Constantin Gheorghe este cercetat de procurorii DNA.
Verificările aferente anului 2020 au scos la iveală inclusiv plăți pentru servicii dublate de cele “oferite” de natură. “Plata nejustificată a sumei de 23.462 lei, reprezentând lucrări de salubrizare – stropit și spălat, decontate pentru zilele în care, conform comunicatelor Administrației Naționale de Meteorologie, au căzut precipitații, pentru care au fost calculate dobânzi, penalități de întârziere și majorări de întârziere în sumă de 4.059 lei”, se arată în raportul Curții de Conturi.
Joi și vineri, de la ora 19:00, la Centrul Replika, puteți urmări Acrobații - 𝟕 𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐯𝐢𝐚𝐭̗𝐚 𝐮𝐧𝐨𝐫 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐨𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐭̗𝐚𝐫𝐚̆.
Joi, de la 19:30, la Centrul Național al Dansului, se va juca The Last Ride of HumanKind.
Între 22 și 25 septembrie, la Cinema Elvire Popescu are loc cea de-a treia ediție a Nordic Film Festival. Până în 25 septembrie va fi și cea de-a șase ediție a 𝘿𝙤𝙠𝙎𝙩𝙖𝙩𝙞𝙤𝙣 𝙈𝙪𝙨𝙞𝙘 𝘿𝙤𝙘𝙪𝙢𝙚𝙣𝙩𝙖𝙧𝙮 𝙁𝙞𝙡𝙢 𝙁𝙚𝙨𝙩𝙞𝙫𝙖𝙡. Până-n 29 septembrie, la Institutul Francez, puteți vedea o altă lume, lumea Sésame, prin lentilele aparatelor de fotografiat.
Vineri, 23 septembrie, începe și Bucharest Fringe #12 - Maratonul Teatrului Independent 2022. Tot vineri, de la 12:00, la Palatul Dacia, începe cea de-a 10-a ediție a Art Safari 2022.
Sâmbătă, 24 septembrie, la Seneca AntiCafe, avem Recolta! Târg de carte și cadouri pentru copii și adulții lor.
Sâmbătă și duminică, la Opera Comică, sunt zilele dedicate celor mici, la Târgul de Toamnă al Copiilor.
Săptămâna aceasta, gazda voastră a fost Anamaria! Să ne revedem joi!
Ce selecții faine, ce bine că v-am descoperit pe Substack :)