Cristian Popescu Piedone, achitat în dosarul Colectiv
…și o oră de zbor cam scumpă la SMURD București
Joia bună, cititori!
Fostul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a fost eliberat din închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat în dosarul Colectiv. Iar Prefectura București a anunțat că fostul primar Cristian Popescu Piedone are dreptul să își reia mandatul de primar.
Cei de la DNA s-au dus peste SMURD București, care este acuzat că a creat un prejudiciu de aproape cinci milioane de euro din mentenanța aeronavelor. Surse Buletin de București vorbesc despre faptul că s-a ajuns ca o oră de zbor să coste 14.000 de euro.
Federația Sindicală Hermes, din învățământ superior și cercetare științifică, acuză fraudarea concursurilor pentru ocuparea funcției de director general la 17 Institute Naționale de Cercetare-Dezvoltare (INCD) și solicită DNA să deschidă o anchetă la Ministerul Cercetării, Inovării și Dezvoltării (MCID). 11 dintre acestea sunt în Capitală. Pe fir au intrat și procurorii anticorupție.
Reprezentanții Societății de Transport Public București (STB) vor decide, luna aceasta, dacă vor mai pune reclame la jocuri de noroc în autobuzele, troleibuzele și tramvaiele pe care la gestionează. Decizia de a discuta despe acest subiect în Consiliul de Administrație vine după ce Buletin de București a dezvăluit că STB a primit în intervalul 2019-2022 peste 121.000 de euro pentru a promova jocurile de noroc.
Și am aflat cum falangele Voluntariului „păpușează” autobuzele turistice ale Capitalei.
Haideţi să aflăm şi celelalte ştiri ale săptămânii!
Andrew și Tristan Tate au fost trimiși în judecată de către procurorii DIICOT, la mai bine de jumătate de an de când au fost puși sub învinuire. Aceștia au fost acuzați de grup infracțional organizat, viol, trafic de persoane și violențe. Procurorii susțin că frații Tate recrutau fete pe care le mințeau în legătură cu intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj (metoda loverboy). Victimele erau transportate în imobile din Ilfov, unde erau abuzate fizic, psihic și exploatate sexual de membrii grupului.
Era 22 noiembrie 2022, când Robert Negoiță și-a pus fularul și un sacou de toamnă pentru a filma unul dintre multele sale videoclipuri prin care anunța că a plantat arbori în Sectorul 3. De această dată, scena se petrece în Piața Unirii, unde nu era „neam de verde“. La jumătate de an de la transmisiunea pe Facebook, aproape jumătate dintre copacii plantați sunt uscați.
DIICOT a descoperit, în București, un bărbat care a amenajat două hale cu aparatură ultramodernă pentru a produce canabis și a-l vinde apoi consumatorilor de droguri din Capitală.
Un copac s-a prăbușit peste o femeie în parcul IOR iar victima a fost transportată la spital.
Magistraţii vor lucra doar cazurile urgente, în semn de protest față de intenția guvernului de a modifica vârsta și cuantumul pensiilor speciale.
Societatea de Transport București a publicat imagini cu noile autobuze turistice care așteaptă să iasă pe traseu.
Restricții nocturne pe Autostrada Soarelui. Circulația, deviată pe vechiul drum de mare.
Linii de autobuz nocturne, din 30 în 30 de minute, în Capitală. Trei linii noi vor fi introduse începând cu acest week-end.
Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă Bucureşti revine după o pauză de trei ani.
Începe Şcoala de Vară la Muzeul Antipa.
Staţiile STB „Piaţa Drumul Taberei” pe sensurile Romană și Valea Oltului revin pe amplasamentele de bază.
Divizia “Radar” de la PMB: 3.000 de autoturisme pe oră, verificate pentru plata parcării.
100 de blocuri reabilitate în Sectorul 5, până la finalul anului.
Încă două tramvaie de la Astra Arad intră pe linia 10.
Locuitorii din Sectorul 1 vor lua stimulente financiare pentru energie.
Pasajul de la Berceni se deschide în câteva zile.
Primul șantier pentru reabilitarea a 210 km de rețea de termoficare cu finanțare europeană, pe Bd. 1 Decembrie.
Primăria Sectorului 1 începe modernizarea a 10 străzi.
Propunere de reorganizare a Bucureștiului: 61 de cartiere, port și un nou aeroport în Sud.
Parcul Lacul Morii intră în linie dreaptă. S-a finalizat studiul de fezabilitate.
940 de puncte noi de colectare a deșeurilor, cu sisteme de supraveghere video, în Sectorul 1.
Pompe de căldură, panouri fotovoltaice și lifturi gratuite, pentru 50 de blocuri din Sectorul 3.
Noul Regulament al parcărilor de reședință din Sectorul 3 a intrat în vigoare.
Mini-parc, cu binocluri de observare a păsărilor, pe malul Sudic al Lacului Morii.
Cel mai mare proiect de extindere a rețelei de tramvai din București a intrat în consultare publică.
Sistem de control acces cu videointerfon, în 131 de instituții de învățământ din Sectorul 3.
Salarii mai mari pentru directorii din Primăria Sectorului 3.
O analiză asupra cheltuirii bugetelor destinate protecţiei mediului de către autorităţile locale scoate la iveală mai multe sincope de ordin administrativ, dar şi un fenomen care nu are legătură cu îmbunătăţirea calităţii vieții în Bucureşti.
Documentul arată, printre altele, cât cheltuiesc Sectoarele pentru protecția mediului. Astfel, anual, cei șapte primari alocă, în medie, aproximativ 2.420 lei per cap de locuitor.
Noul Plan Urbanistic General (PUG), pus în consultare publică de Primarul Capitalei, Nicușor Dan, cuprinde un capitol intitulat „București de afaceri” ce prevede transformarea mai multor zone industriale comuniste în parcuri moderne de business.
Același document prevede dezvoltarea unor noi zone de promenadă în jurul râului Dâmbovița și a lacului Colentina, precum și amenajarea unor ”locuințe cu standard ridicat” și a unor clădiri de birouri. Noile dezvoltări vin peste fostele zone de agrement de pe salba de lacuri a Râului Colentina, cu plaje și ștranduri publice.
Noul PUG l-a luat prin surprindere pe Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, care a aflat din presă de planurile edilului General. El spune că administrația locală nu a fost nici măcar invitată la consultări.
Robert Negoiță vrea un parc de 1,2 hectare, la Unirii, lângă viitorul Cartier pentru Justiție.
Suntem în săptămâna cu solstițiu de vară și Sânziene și alte treburi mistice, așa că nu uitați să aveți un final de iunie cât se poate de magic. Zilele încep să se scurteze, dar mai e mult până la iarnă, sunt în miez de vară și vin căldurile peste noi, așa că zic să ne mai bucurăm cât putem de stat până târziu la povești pe terase și prin parcuri și nopți pierdute și tot felul de alte aventuri. O săptămână de vis vă doresc și să ne auzim cu bine în iulie. Vă pup!
Între 21 iunie și 30 iulie, puteți vedea la Salonul de Proiecte expoziția Sedimente. Imaginea-materie / Andreea Anghel, Marieta Chirulescu, Nicu Ilfoveanu, Jimmy Robert.
Weekend-ul o să fie plin de mini festivaluri: American Independent Film Festival .7 la Roaba de cultură, în Parcul Herăstrău, un demers The Institute și Cartierul Creativ de revitalizare a zonei Amzei cu ajutorul economiei creative locale, 3 Seri De Sânziene la Grădina Sticlarilor și Târg de Sânziene la Malmaison 13.
Astăzi e zi de mers la filme, Blind Spot (1981) • Proiecție F-SIDES Cineclub București • Q&A Irina Tacu, CINEECLECTICA #3 la Grădina ArtHub sau Cave of Forgotten Dreams // Ioana ARON.
Vineri, 23 iunie, puteți merge la vernisajele expozițiilor Hidden in plain sight // Matei Emanuel la E T A J artist-run space sau Giulia Crețulescu / Gavril Pop "1:1" la Ivan Gallery sau la petrecerea Shake the Bul w/Aldessa & Raj la Manasia Hub.
Sâmbătă, 24 iunie, la Centrul de Teatru Educațional Replika puteți vedea spectacolul PREȚUL AURULUI, un spectacol-mărturie emoționantă despre devenirea unui copil care a crescut visând să ajungă campion la dans sportiv. Seara mergeți la Black Rhino Radio Residency w/ Djrum, Vlad Dobrescu (DJ set), Meelouna în Control sau la PUNKOTECA AVANTGARDE @ Grădina Arthub.
Duminică, 25 iunie, dacă mai aveți energie, puteți merge la o Plimbare în mahalaua Mântuleasa.
Luni, 26 iunie, Goethe-Institut Bucuresti vă invită la All Sorts of Feelings – All Sorts of Griefs, despre pierdere, moarte și jale, multiplele valențe ale acestor experiențe și conexiunea dintre aceste emoții și practicile performative și artistice care le pot însoții.
Marți, 27 iunie, puteți vedea spectacolul Terra Movement - exerciții pentru o încălzire globală este un spectacol din viitor, un manifest distopic sub forma unei ore de work out și meditație mindfulness.
Săptămâna aceasta, gazdele voastre au fost Anamaria și Bianca! Să ne revedem joi!