Blocajul Capitalei continuă: nici acum nu are buget
…și procurorii DNA au descins la sediul Primăriei București
Ziua bună, cititori!
Se încheie o săptămână grea pentru Primăria Capitalei, iar lupta electorală se ascute, în timp ce partidele sunt gata să-și anunțe, în sfârșit, lista finală a candidaților.
Procurorii DNA au ridicat vineri, de la sediul Primăriei Municipiului București, documente privitoare la activitatea Poliției Locale. Surse judiciare spun că ar fi vorba de activitǎți ce au legătură cu amenda de 35 de milioane de euro dată proprietarului zonei retrocedate din parcul Alexandru Ioan Cuza, cunoscut ca IOR.
Nici a treia oară n-a fost cu noroc. Blocajul Capitalei continuă: bugetul nu a fost votat la şedinţa extraordinară convocată de Nicușor Dan. Primarul Bucureștiului a atras atenția că salariile angajaților au fost plătite “cu chiu, cu vai”.
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, este inculpată în dosarul său de incompatibilitate. Agenția Națională de Integritate o acuză pe Armand că s-a numit singură manager într-un proiect anticorupție finanțat din fonduri europene. Până acum, ea era suspectă în acest dosar.
Controversatul Dan Podaru candidează la Primăria Sectorului 1. Şi-a dat demisia din PNL la sfârşitul lunii ianuarie. Și prefectul Capitalei se arată pregătit să intre în cursă la alegerile locale. Rareș Hopincă așteaptă decizia partidului.
Nicuşor Dan foloseşte cuvinte dure la adresa fostei primăriţe, Gabriela Firea, după ce aceasta s-a lăudat cu investiţia în staţia de epurare de la Glina. Dan spune că Firea are un „tupeu incredibil” să îşi aroge merite în această privinţă pentru că, lasă el de înţeles, proiectul a fost perfectat în mandatul actual.
Cătălin Doscaș scrie despre analizele „groazei“ de la Otopeni, care arată cum cote de poluare în Râul Pasărea, depășite cu 600%, iar un expert spune că, de data aceasta, „Nu mai e de amendă, e de puşcărie!”
Andreea Tudor a aflat care este rețeta secretă a motociclistelor de la „Tocăniță pentru toți Bobiță”.
O mie de maşini joia, respectiv două mii vinerea încarcă în plus traficul oricum greoi de pe Iuliu Maniu, de la începerea lucrărilor pe Drumul Osiei, pe 8 februarie. Maşinile se adaugă celor 12-14000 de autovehicule care tranzitează în mod normal şoseaua în zilele sus-menţionate, potrivit unei analize făcute de Compania Municipală de Managementul Traficului
Haideţi să aflăm şi celelalte ştiri ale săptămânii!
Președintele Rapidului, Daniel Niculae, a fost ridicat de mascați. A fost și raid la membri de galerie care aveau acasă arme de foc.
S-au dat sancţiuni pe Giuleşti, după ce rapidiştii au aruncat torţe pe teren, la meciul cu FCSB.
Chirurgul care şi-a atacat colegii în timpul unei operaţii la Floreasca a fost pus sub acuzare la patru ani de la ieşirea nervoasă.
Un tată care îşi ducea copilul la o creşă din Dobroeşti a văzut că fiul său are mai multe răni pe corp, când l-a luat să îl ducă acasă. Drept urmare, a sunat la Poliţie, care a pornit o anchetă, să afle dacă băieţelul a fost bătut.
Un avocat și alți trei bărbați sunt cercetați pentru că au falsificat documente pentru a „fura” case din București de la moștenitorii de drept.
Doi directori din Metrorex dau în judecată instituția după ce au fost suspendați, temporar, din funcții. Măsura a fost luată după ce două trenuri s-au cuplat „accidental”.
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, ar câştiga alegerile pentru Primăria Generală, arată un sondaj telefonic comandat de Nicuşor Dan și efectuat în perioada 2-9 martie.
Nicolae Ciucă a anunţat că Partidul Naţional Liberal aşteaptă rezultatele sondajelor în privinţa a doi candidaţi care ar putea intra în cursa pentru Primăria Capitalei: Sebastian Burduja și Ionuț Lupescu. Potrivit liderului PNL, şi social-democraţii vor ieşi cu rezultatele în ceea ce îi priveşte pe Gabriela Firea şi Daniel Băluţă.
Totuși, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, spune că este foarte probabil ca social-democraţii şi liberalii să meargă cu candidaţi separaţi pentru Primăria Generală.
Rareș Bogdan anunță strategia: „Ne vom pune în spatele lui Burduja şi îl vom împinge”.
Ciolacu separă apele în privința candidaturii la PMB: „Dacă va fi candidat comun, nu o să fie nici Firea, nici Burduja”. Mai aflăm, pe surse, că Gabriela Firea a fost scoasă de pe lista scurtă a candidaţilor PSD.
Într-un final, aflăm că PSD şi PNL vor merge cu candidaţi comuni la sectoarele 1, 2 şi 5. Și e impas pentru PMB.
Liniștea fraților Tate, stricată din nou de autorități. Cei doi au fost ridicaţi de Poliţie din vila lor din Voluntari și au fost reținuți în baza unor mandate de arestare emise în Marea Britanie. Au fost eliberați o zi mai târziu și vor rămâne în libertate până la finalul procesului pe care îl au în România, după care vor fi extrădaţi în Marea Britanie. Curtea de Apel este instanţa care a aprobat cererea de extrădare.
De la Ionuț Lepa aflăm cum decurge sterilizarea unui câine, în campaniile derulate de ASPA.
Un bătrân din Giuleşti a fost reţinut pentru că i-a omorât pisica vecinului. Totul s-a tras de la o pulpă de pui.
Un bărbat este căutat în Sectorul 6 pentru că ar fi distrus mai multe mașini. Poliţia Capitalei a fost sesizată de păgubiţi.
Diana Şoşoacă a rămas fără permis după ce a fost prinsă în Buftea cu 110 km/h. Bineînțeles că a făcut ditamai scandalul și e convinsă că totul e o conspirație menită s-o țină departe de fanii ei. Circul făcut s-a lăsat cu amendă.
Două persoane au fost reținute de procurorii anticorupție în urma unor flagrante, pentru „cumpărare de influenţă“, via avocat, de la judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.
Tot de la DNA aflăm cum mai multe instituții publice au colaborat pentru a angaja și transfera ilegal, la PMB, soția unui alt angajat public.
Doi bărbaţi au fost reţinuţi după ce au furat 7 bucăți din șina de tramvai a unui tronson închis pentru modernizare.
Muzeul de lux al lui Țiriac din Otopeni, pe locul trei în lume.
Un nou pasaj pe DN4, peste Autostrada Bucureştiului, a fost inaugurat… parțial.
TPBI. Linia de autobuz 478 va circula deviat.
Amatorii de mișcare pot închiria biciclete din Parcul Titan și anul acesta.
ASPA. Un nou târg de adopții, organizat la ROMEXPO.
Autobuzele de pe bulevardul Aerogării vor merge și pe linia de tramvai.
CNAIR anunță noi tarife și tipuri de roviniete. Se elimină rovinieta de o săptămână și va apărea cea de o zi.
Circulație închisă două zile pe DN1, pe un tronson de 5 kilometri, pentru demolarea unui pod.
Sector 2. Investiții de peste şase milioane de euro în infrastructura rutieră.
Troleibuzele Trollino Solaris, introduse și pe linia 90.
Sector 2. Șase instituții de învățământ, modernizate cu peste 11 milioane de euro.
Sector 3. Obezitatea şi probleme cu coloana vertebrală ale copiilor, preocupări de 240.000 de euro, pe masa consilierilor locali.
Senatul României reînvie cartierul Uranus, demolat pentru a face loc Casei Poporului, prin aplicații de realitate virtuală și augmentată.
Sector 1. Bariera discordiei dintre Dana Budeanu și Clotilde Armand a fost din nou desființată.
Stadiul lucrărilor de modernizare pe linia 5. Primarul promite că, în 2027, nu vor mai fi linii de tramvai vechi în oraş.
Sector 5. Licitaţie de peste 200 de milioane de euro pentru îngrijirea spațiilor verzi.
Sector 2. Proiect ca riveranii să folosească parcările publice cu plată, pe bază de abonament.
Primăria Sectorului 3 anunță că se va construi o școală în sector. Însă, Primăria nu a anunțat o dată oficială pentru începerea lucrărilor. Instituția de învățământ se va numi Victor Brauner și va fi situată în zona Pallady.
Şcoala va avea 450 de locuri pentru elevii din ciclul primar și gimnazial. Clădirea va avea 15 săli de clasă, laboratoare, sală multimedia, bibliotecă si sală de sport. Suprafața construită va fi de 686 mp, iar pe 1362 mp vor fi amenajate zone verzi, mini parcuri și spații de relaxare sau destinate activităților educaționale în aer liber.
Firma controlată timp de cinci ani de Viorel Cecate, actualul viceprimar al orașului Pantelimon, a primit de-a lungul timpului contracte de 4 milioane de euro. În acest moment, viceprimarul nu mai face parte din acționariatul Bepa Construcții Civile. Totuși, o investigație Context.ro dezvăluie legăturile indirecte dintre soții Cecate și cele două societăți abonate la bani publici.
Primăria Sectorului 6 vrea să reabiliteze și să consolideze mai multe corpuri de clădire de la trei unități de învățământ de pe raza sectorului, cu o investiție de 91.495.618,83 lei (peste 18 milioane de euro). De asemenea, intenționează să amenajeze terenurile de sport și curțile interioare ale tuturor școlilor, liceelor și grădinițelor.
Primăria Municipiului București a deschis un concurs de soluții pentru a organiza o campanie de comunicare și conștientizare a calității aerului din Capitală, una dintre marile probleme cu care bucureștienii se confruntă. Companiile pot să aplice la acest concurs, publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, până pe 17 aprilie. Pentru acest concurs, administrația actuală a pus la bătaie un buget care ajunge la aproape 200 de mii de euro.
Sper că aveți o zi superbă de sâmbătă și că vă faceți planuri să ieșiți pe afară pentru că se anunță soare și primăvară. Poate chiar citiți știrile noastre undeva prin parc la o cafeluță sau pe o terasă la un Negroni (dacă tot e așa hyped). Așa cum v-am obișnuit, eu v-am pregătit niște recomandări pentru săptămâna ce vine și cred că iar am cam exagerat cu filmele, dar nu mă pot abține 🦋
Zilele Poeziei la Cărturești se află anul acesta la a patra ediție și se desfășoară în perioada 18 - 22 martie. Evenimentele aduc în prim plan poezia contemporană, traducerea de poezie, relația dintre poezie, filosofie și critică literară, dar și intersecțiile poeziei cu alte arte.
Astăzi, începeți ziua cu o plimbare de descoperire a cartierului Cotroceni. Cineclub FILM MENU vă invită la proiecția filmului The incredible shrinking man (1957, Jack Arnold) urmată de o discuție moderată de Ștefan Ristea și Marco Manolescu, redactori Film Menu. În Control puteți vedea premiera filmului Starshitting urmată de concertul pj.lo & the accidentals care lansează EP-ul "there is nothing you can do from the light point of view". Sau mai puteți merge la petrecerea ANOTHER NICE MESS la nook.club.
Duminică, 17 martie, e zi de plimbat și descoperit Vatra Luminoasă sau de mers la Common House la a 6-a ediție a Sunday Thrift Market.
Luni, 18 martie, Centrul Ceh vă invită la proiecția filmului The World According to my Dad, urmată de o sesiune Q&A cu regizoarea Marta Kovářová și protagonistul documentarului, Jiří Svoboda. La proiecție va fi prezent și René Kubášek, director al relațiilor internaționale la Ji.hlava IDFF și fost director al Centrului Ceh București.
Marți, 19 martie, la Amzei Creative Corner are loc Hot Lagoon Fair care își propune să reunească noul val de artiști, designeri și ilustratori din România.
Miercuri, 20 martie, mergeți la proiecția filmului Perfect Days (2023, Wim Wenders). Iar pentru cititorii din comunitatea LGBTQIA+ vă recomand o sesiune de speed dating și chiftele la Balls.
Joi, 21 martie, Arhiva Activă vă invită Cinemateca Eforie la o proiecție de filme din arhivele Sahia făcute în perioada 1960-1989 care prezintă calculatoare și jocuri computerizate, utilizarea tehnologiei informatice în industrie și popularizarea roboților în viața de zi cu zi. Proiecția va fi urmată de o discuție cu cei trei curatori ai programului, Ștefan Baghiu, Christian Ferencz-Flatz și Ana Szel. La Apollo 111 puteți vedea spectacolul Medea's Boys în regia lui Andrei Măjeri.
Săptămâna aceasta, gazdele voastre au fost Anamaria Nedelcoff și Bianca Stanea. Să ne revedem sâmbăta viitoare!