Aerul poluat „umflă“ paturile spitalelor din Capitală
…şi o amendă de 35 de milioane de „IOReuro“
Joia bună, cititori!
Un studiu realizat de o echipă interdisciplinară de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” și Academia de Studii Economice scoate la iveală date îngrijorătoare cu privire la perioadele când senzorii de monitorizare a calității aerului înregistrează depășiri. Astfel, numai în cazul internărilor pentru afecțiuni ale aparatului respirator numărul crește cu până la 938 la nivelul spitalelor din Capitală. La acestea se adaugă internările pentru afecțiunile cardio-vasculare și accidentele vasculare cerebrale. Studiul „Poluanții din aer și impactul lor asupra bolilor cronice” a fost realizat pe o perioada de cinci ani și a folosit datele de la senzorii care monitorizau particulele PM 2.5 și PM 10.
Proprietarul celor 12 hectare retrocedate din parcul IOR trebuie să plătească 35 de milioane de euro amendă pentru faptul că, pe aproape 9.000 de metri pătraţi, a fost efectiv ras spaţiul verde. Vorbim de iarbă distrusă, copaci dezrădăcinați şi apoi nivelare cu buldozerul.
Știți filmele alea de groază, în care vin niște oameni care nu-s prea oameni și-i mănâncă pe alții? Și cum de obicei supraviețuiesc doar doi sau trei, în funcție de imaginația regizorului și bugetul filmului? Mai știți și cum s-a scufundat Titanicul și niște domni cântau pe punte în tot dezastrul ăla? Aşa s-a simţit Lisa, reporterul canin BdB, la petrecerea de Halloween de pe Lacul Morii!
Lucrările la Podul Grant se vor prelungi, după ce constructorii au descoperit în teren mai multe probleme decât cele cuprinse în expertiza tehnică. Este vorba despre hidroizolația structurii, care a permis infiltrații la nivelul grinzilor.
Vehiculele care produc zgomot de peste 95 de decibeli nu vor mai avea voie să circule pe străzile Bucureștiului în intervalul 22:00 – 08:00. Șoferii care nu respectă această nouă reglementare riscă să primească amenzi care ajung până la 5.000 de lei.
Haideţi să aflăm şi celelalte ştiri ale săptămânii!
Capitala ocupă locul doi în topul orașelor cu cele mai scumpe instituții private de învățământ preșcolar și antepreșcolar, după Cluj-Napoca, conform unei analize realizate de portalul Clubul Copiilor. Astfel, costul mediu lunar pentru un copil înscris la o grădiniță / creșă particulară în București este de 2.200 de lei, cu 600 lei mai mult față de media națională.
Proiectul dezvoltat de Țiriac Imobiliare din Otopeni va integra „o zonă mixtă de comerț, servicii, activități productive mici, nepoluante și locuințe”, conform Planului Urbanistic Zonal (PUZ). Omul de afaceri a anunțat încă de acum doi ani investiții de 150 de milioane de euro în complexul sportiv, însă este pentru prima dată când proiectul prevede și o componentă rezidențială.
Doi administratori ai unui azil de bătrâni din Ilfov au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie. Tratamentele nu erau administrate cu regularitate și nu aveau personal medical.
Aurelian Bădulescu pleacă din CGMB. În locul lui vine Marian Artimon, urmașul lui Ion Rădoi de la sindicatul Metrorex.
Localuri precum Kayo, Funky Lounge, Biblioteca Herăstrău, IT Cucina sau Nuba, al căror program de funcționare se termină chiar și la ora 06:00, în cazul cluburilor, vor fi obligate să își închidă activitatea la ora 23:00. Măsura vine drept urmare a zecilor de plângeri depuse de locuitorii din zonă privind perturbarea liniștii publice.
A fost un incident grav în Sectorul 5: un tobogan gonflabil s-a răsturnat, iar patru copii au fost răniți ușor.
O femeie angajată la o casă de pariuri şi-a înscenat un jaf cu violenţă, împreună cu trei prieteni, în speranţa că face rost uşor de o mie de euro.
Trei suspecţi au încercat să bage în România peste 4 kilograme de cocaină şi aproximativ 10 de heroină, droguri ascunse în bordul unei maşini modificate. Reţeaua a fost prinsă în flagrant de procurorii DIICOT. Vorbim de capul grupului infracţionial, un cetăţean albanez, cărăuşul, o femeie din Muntenegru şi un român care aştepta în ţară drogurile pe care trebuia să le pună pe piaţă. Valoarea stabilită de procurori – peste 880.000 de euro.
De la poliţie am aflat că infracționalitatea din Capitală a crescut cu peste 10% începând cu 2020.
Bandă unică pentru autobuzele electrice și stații noi, de la Piața Presei la Piața Victoriei.
Locuitorii de pe Strada Brățării din Sectorul 3 vor avea transport în comun, de sâmbătă.
Festival cultural japonez pe scena Teatrului Național, la începutul lunii noiembrie.
Sector 2. Noi locuri de parcare în zona Obor.
Muzeul Municipiului București deschide o sală nouă pentru copii.
Studenții din patru universități din București se pot testa gratuit pentru hepatita B, hepatita C și HIV.
Teatrul Țăndărică: Gală aniversară, la început de noiembrie.
Sectorul 1. Consultații gratuite la Complexul Multifuncţional Caraiman.
Mai scump cu vaporaşul în Herăstrău. Tarife mărite cu 20%, la toate serviciile.
Peste 330 de blocuri din sectorul 5 nu au apă caldă și căldură, din cauza unei avarii.
Linie de autobuz pentru locuitorii din Bragadiru.
Sectorul 4. Noi locuri de parcare pe Strada Moldovița.
Tururi interactive la Muzeul Copiilor, în noiembrie și decembrie.
51 de autobuze electrice noi au ajuns în România. Primele vor intra în circulație până la finalul anului.
Divizia „Mop“, pe Aeroportul Otopeni. 56 de echipamente noi pentru curățenia aerogării.
Trustul de Clădiri Metropolitane realizează stații de încărcare pentru viitoarele autobuze electrice care vor circula prin București.
ALPAB vrea să cumpere echipamente noi pentru 30 de locuri de joacă.
Termoficare. 1,4 km de conducte noi, finalizați pe Bulevardul Timișoara.
40.000 de contoare de energie noi, de peste 146 milioane de euro. Cheltuielile pentru „diverse și neprevăzute” se ridică la aproape șapte milioane de euro.
Sectorul 2. Piaţa Colentina-Cremeniţa se transformă într-o nouă secţie de poliție.
Zonele construite protejate și parcurile, patrulate de echipe ale Poliției Locale a Municipiului București.
Licitația pentru trenurile metropolitane București Nord – Gara Obor – Fundulea are câștigător.
Termoficare: conductă veche de 50 de ani, schimbată în zona Mihai Bravu.
Au început lucrările de restaurare ale Palatului Știrbei. Investitorul va deschide un „mall de lux”.
Sectorul 6. Războiul din Ucraina creşte costul reparaţiilor în şcoli. Suplimentări de fonduri de 3.4 milioane de euro.
Metrorex anulează licitația pentru “echiparea” magistralei de metrou către Aeroportul Otopeni.
Ultima şedinţă a Consiliului General al Capitalei nu s-a ţinut pentru că liberalii nu au votat ordinea de zi. Peneliştii au motivat prin faptul că, spun ei, primarul nu le-a cerut oamenilor din subordinea sa să redacteze rapoarte de specialitate pentru proiectele depuse de ei. Astfel, şaizeci de proiecte care aveau nevoie de vot sunt amânate până la următoarea şedinţă.
Primăria Generală vrea să crească prețurile pentru acțiuni de protocol.
În nota de fundamentare, decizia este motivată de evoluția prețurilor de consum din ultimele 12 luni, coroborate cu rata inflației și cu previziunile economice pe termen scurt. De asemenea, organizarea unor acțiuni de protocol atrage și creșterea cheltuielilor.
Documentul precizează şi faptul că limitele de cheltuieli au fost actualizate, ultima dată, în raport cu indicele preţurilor de consum al produselor alimentare și indicele prețurilor de consum la servicii, în anul 2018, printr-o decizie a Guvernului. Nivelul și categoriile de normative nu mai sunt în acord cu realitatea economică și nici nu includ toate tipurile de cheltuieli efectuate de Municipiul București în cadrul acţiunilor de protocol.
Luptă surdă pentru schimbarea numelui bulevardului Primăverii: disidenta Monica Lovinescu nu îşi face loc în cartierul nomenclaturii comuniste.
Vârsta minimă a celor care pot închiria trotinete electrice este de 14 ani, conform proiectului Consiliului General al Capitalei. Mai mult, cei cu vârsta sub 16 ani vor fi obligaţi să poarte cască de protecţie, iar toţi cei care închiriază astfel de trotinete vor trebui să aibă la ei un act de identitate.
Curăţenia celui mai aglomerat bulevard din Vestul Bucureştiului, Iuliu Maniu, proiect anunţat în urmă cu un an de primarul Ciprian Ciucu, devine tot mai greu de înfăptuit. În ciuda indicatoarelor puse din stâlp în stâlp şi a ameninţării cu ridicarea maşinii, sute de şoferi îşi lasă maşinile parcate miercurea, în intervalul 10:00-14:00, iar maşinile de curăţenie nu îşi pot face treaba.
De ziua mea am primit mereu crizanteme, deși lumea le asociază mai degrabă cu opusul vieții. Am avut mereu noroc de soare și poate anul ăsta chiar mai mult decât de obicei. Dragi cititori, dacă aș putea să am o săptămână întreagă dedicată zilei mele de naștere, cam ăsta ar fi programul. Așa că măcar fictiv să vă pot purta cu mine în lumea mea de filme și proteste și expoziții și constelații.
Între 4 și 10 noiembrie are loc cea de-a 8-a ediție Bucharest Short Film Festival la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Union și Galeria RAM. Apoi între 8 și 12 noiembrie, UrbanEye Film Festival sărbătorește ediția aniversară de 10 ani cu tema provocatoare "Încotro?".
Până pe 1 decembrie puteți vizita expoziția "Unele lucruri (nu) trebuie spuse" | Alex Manea la
Celula de Artă | Palatul Bragadiru.
Astăzi, Galeria Sector 1 are plăcerea să prezinte noua expoziție Chronicles from the Habitable Zone - trei noi serii de lucrări conceptuale ale artistului, plecând de la fenomene, descoperiri, măsurători și observații din domeniul astronomiei. La Centrul Ceh București mergeți la lansarea revistei de bandă desenată documentară POC!#3 - „Universul Apelor - prezență și (in)suficiență”. La Centrul de Teatrul Educațional Replika, puteți vedea spectacolul „Oameni și arme” care are la bază cercetarea atentă a echipei asupra istoriei fabricii de armament din Cugir.
Vineri, 3 noiembrie puteți merge la expoziția Borders and Barriers – Thresholds and Separations - nouă lucrări de artă video care desenează, observă sau traversează o limită; explorează barierele și distanțele.
Sâmbătă, 4 noiembrie, ieșim la marș pentru că locuirea e un drept fundamental al tuturor, nu un merit sau o reușită individuală, ieșim în stradă pentru că veniturile noastre rămân mici în timp ce chiriile cresc, prețul la utilități crește, ratele au crescut și precaritatea amenință tot mai multe persoane. Dar ieșim în stradă și pentru a cere oprirea violenței împotriva Palestinei și Fâșiei Gaza.
Duminică, 5 noiembrie, mergeți la o proiecție specială a filmului ÎNTRE REVOLUȚII, urmată de o dezbatere cu monteurii Dragoș Apetri și Cătălin Cristuțiu, pornind de la tehnicile de montaj folosite într-un documentar bazat exclusiv pe materiale de arhivă și voice-over. Sau mai puteți merge la NOI CONSTELAȚII | Concert SoNoRo. On the couch, un matineu cu câștigătorii burselor SoNoRo Interferențe, urmat de un tur ghidat în expoziţiile MNAC.
Marți, 7 noiembrie, la Rezidența9 puteți participa la o discuție despre cum putem recupera, salva și promova imensul și inestimabilul patrimoniu (cultural și natural) al României.
Ce-mi doresc mie vă doresc și vouă, la mulți ani, vă pup! 🦋
Săptămâna aceasta, gazdele voastre au fost Anamaria Nedelcoff și Bianca Stanea. Să ne revedem joi!